Serviciile de protecție și asistență ale Fundației “Regina Pacis” au ajutat-o pe Irina să se integreze social

Irina provine dintr-o familie vulnerabilă cu mamă solitară. Chiar și așa, condițiile de viață ale fetei erau dezastruoase, dat fiind că mama făcea abuz de băuturi alcoolice, nu avea un loc stabil de trai și nu se interesa de copii. Mai mult ca atât, unicul venit al familiei era din munca ocazională a mamei.

Irina împreună cu frații ei rămân orfani

Atitudinea iresponsabilă a mamei a continuat până când apartamentul pe care îl avea a fost înstrăinat. La scurt timp, mama copiilor a fost decăzută din drepturi părintești, iar mai târziu aceasta a decedat. Astfel, Irina și frații ei rămân orfani.

Copiii beneficiază de serviciile de protecție și asistență ale Fundației “Regina Pacis”

Copiii au fost plasați la Centrul de Plasament “Regina Pacis”, unde pe parcursul a patru ani au beneficiat de serviciile de protecție și asistență ale Fundației. Ulterior, Irina este încadrată în Locuința Asistată “In Cammino”, subdiviziune a Fundației care sprijină fetele orfane, rămase fără sprijin din partea familiei sau aflate în situație de risc. Aici Irina a primit sprijin în întreținerea zilnică, timp de un an, într-un mediu de viață cât mai asemănător celui familial.

Pe durata plasamentului în ambele servicii, Irinei i-a fost oferită asistenţa necesară în aspect educaţional, medical, psihologic, vocațional. Fata a absolvit cu o medie bună etapa gimnazială și a fost înmatriculată la studii într-un Colegiu, unde își continuă studiile.

Dezvoltarea deprinderilor de integrare

În cadrul serviciului Locuinţa Asistată „In Cammino” Irina a beneficiat de  sprijin în dezvoltarea deprinderilor de autogospodărire și autonomie personală. Fata a primit asistenţă şi educaţie pentru un mod sănătos de viață, a participat la activităţi de grup şi programe individualizate de dezvoltare personală. De asemenea, a fost ajutată să-şi identifice activităţile de petrecere a timpului liber, iar prin activităţi de voluntariat în care a fost implicată, i-au fost dezvoltate abilităţi sociale de a comunica și relaționa.

Astăzi, Irina a luat una dintre cele mai importante decizii din viața ei – de a duce un mod de viață independent. Astfel, a fost luată decizia de a o integra în mediul social, iar pentru prima perioadă tânăra va fi monitorizată pentru a urmări parcursul ei independent.