O experiență inedită au trait copiii beneficiari ai Fundației Regina Pacis

Câțiva copii din cadrul Centrului de Plasament al Copilului și Locuinței Asistate “In Cammino”, subdiviziuni ale Fundației Regina Pacis, au participat la sfârșitul lunii iulie, curente, la “Săptămâna Lumii” (Week of the World).

Evenimentul are loc anual și întrunește tineri din diferite țări, cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, care pe parcursul unei săptămâni socializează, cunoscând diversitatea culturală a lumii.

Scopul acestei acțiuni este oferirea posibilității tinerilor de aceeași vârstă din diferite colțuri ale planetei să se întâlnească și să comunice, împărtășindu-și reciproc experiențele din țara de unde provin, dar și viziunile asupra diferitor aspecte actuale ale vieții, abordate de tineri. Totodată, aceștia au ocazia de a face legături și a crea prietenii și dialoguri socio-culturale.

Ediția din acest an a avut loc în orașul Piacenza, Italia, și a întrunit adolescenți din Israel, Palestina, Algeria, Italia, Moldova, Madagascar, Macedonia, Franța, Mali și Tanzania.

Participarea copiilor noștri a fost posibilă grație sprijinului acordat din partea Asociației “A Gonfie Vele” din Italia.

Sesiunile SOLE — ajutăm copiii să crească fericiți

Ajutăm copiii să crească fericiți și să devină adulți împliniţi și responsabili, capabili de a-și realiza la maxim potențialul lor în viață!

În acest sens, mai mulți copii din Vărvăreuca, Florești, au participat pe parcursul lunii iulie la sesiunile SOLE, desfășurate în cadrul Programului Regional DARE, proiectul Educație și inovare socială în Ucraina, Republica Moldova și România pentru „O viață mai bună copiilor noștri”, cu sprijinul Caritas Austria.

Modelul de învățare SOLE este o metodologie inovativă pentru țara noastră, abordată de Programul Regional DARE. Ideea centrală a sesiunilor SOLE este explorarea întrebărilor «mari», utilizând internetul și capacitatea copiilor de a lucra împreună. Acest stil de învățare vine în ajutorul profesorilor, asistenților sociali să sprijine elevii, încurajându-i să își valorifice curiozitatea și să se implice în procesul de învățare, prin auto-organizare.

Copiii, care frecventează sesiunile SOLE, au devenit mai siguri pe sine, deschiși, sociabili și întelegători faţă de semenii lor. Au invăţat să comunice, să lucreze în echipă și au devenit mai responsabili de propriile acţiuni.