Noutăți
Fundația Regina Pacis a semnat un acord de colaborare cu APSCF
Un acord de colaborare în vederea implementării proiectelor și realizarea inițiativelor în domeniul protecției sociale a copilului și familiei a fost semnat ieri, 31 ianuarie, între Fundația Regina Pacis și APSCF.
În contextul acordului semnat au fost agreate 3 obiective comune: consolidarea capacităților în dezvoltarea și promovarea politicilor publice axate pe copil și familie, promovarea drepturilor copilului și monitorizarea implementării Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, și promovarea parteneriatului public-privat în domeniul protecției copilului.
În cadrul aceluiași eveniment, acorduri de colaborare similare au fost semnate între APSCF și Fundația de Binefacere Caritas Moldova și Terre des hommes Moldova.
Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) este o rețea de 65 de organizații neguvernamentale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană. APSCF acționează pentru crearea unui cadru coerent și funcțional de dezvoltare a factorilor de decizie, a mecanismelor și practicilor de implementare, asigurând respectarea și protecția reală a copilului și familiei.