Istorii de success
”Week Of the World” — O experienţă inedită
Al şaselea an, consecutiv, Asociația ”A Gonfie Vele” din Italia, organizează Tabăra de Vară Internaţională pentru tineri cu genericul ”Week Of the World”. Anul acesta, Tabăra de Vară s-a desfăşurat, în perioada 19 – 26 iulie, în oraşul Calco, Italia. Participanţii la Tabără au fost tineri din diferite ţări: Italia, Israel, Macedonia, Moldova, Iordan și Algeria. Moldova pentru prima dată a participat la o asemenea Tabără Internaţională, fiind reprezentată de cinci tineri, rezidenţi ai Centrului de Plasament al Copilului „Regina Pacis” din Chişinău. Această oportunitate pentru copiii noştri a fost posibilă graţie invitației Doamnei Giuliana Rapacioli, Preşedinta Asociației A Gonfie Vele din Italia.
Tineri, din diferite colțuri ale lumii, au avut şansa de a se întâlni împreună și a participa la diverse ateliere de dezvoltare personală. Programul Taberei s-a concentrat pe mai multe subiecte: comunicarea interculturală, dezvoltarea spiritului de iniţiativă, dezvoltarea abilităţilor de lider, luarea deciziilor, dezvoltarea creativităţii etc. De asemenea, participanții şi-au lărgit perspectivele de a înțelege și a tolera diverse culturi, valori, tot odată prezentându-le exemplul țării lor.
Programul a fost bine gândit și structurat. Activitățile care au avut loc în cadrul evenimentului au fost axate pe nevoile tinerilor. De asemenea, ei au primit suport practic pentru dezvoltarea armonioasă și respect reciproc față de persoanele cu care comunică. Modul de comunicare în cadrul Taberei a fost în limba italiană, limba engleză și limba franceză, astfel fiecare tânăr fiind liber să aleagă limba accesibilă pentru el.
Experiența pe care au acumulat-o tinerii în cadrul Taberei îi vor ajuta să-şi redirecționeze buna dispoziție, gândurile frumoase, spre alți copii, beneficiari ai Centrului de Plasament, și mai ales copiii de la Centru, care îi așteaptă cu multe emoții pe „frații lor mai mari”, cum s-au obișnuit să-i numească.
Cu certitudine, putem spune că, această experiență îi va ajuta pe tineri să fie mai încrezători în forțele proprii, să gândească pozitiv, să poată lua decizii corecte pentru sine în diferite circumstanţe, să-şi creeze imagine pozitivă de sine şi să-și definească mai clar scopurile în viață.
„A fost o tabără minunată, cu experienţe extraordinare. Ne-am bucurat că putem fi acolo, am petrecut o săptămână frumoasă, în care orice lucru mic avea o valoare intensă. A fost multă distracţie, dăruire şi prietenie. În astfel de tabere putem vedea mulţi oameni, din diferite ţări, ajutându-se şi oferind atâta afecţiune celuilat, de aceasta avem toţi nevoie. Pentru mine, tabăra aceasta a fost una emoţionantă, am văzut lucruri care nu credeam că există. Până la urmă nişte oameni obişnuiţi, absolut minunaţi. Şi toate acestea se datorează Doamnei Giuliana Rapacioli, Preşedinta Asociației „A Gonfie Vele” din Italia. Vă mulţumim din suflet Stimată Doamnă. Eu şi Vasile, fratele meu, ne-am simţit fantastic. Sper, să nu fie ultima…”
Maria S.