Noutăți

Vizită de studiu privind împărtășirea bunelor practici în gestionarea centrului de plasament pentru copii

La data de 08 decembrie 2023, Centrul de Plasament al Copilului Regina Pacis a găzduit o vizită de studiu, în cadrul căreia, colegii noștri au prezentat abordarea unică în gestionarea unui centru de plasament pentru copii, în conformitate cu politicile de protecție a copilului și standardele minime de calitate.

Întâlnirea cu partenerii s-a axat pe schimbul de bune practici și strategii inovatoare, aplicate cu scopul de a asigura un mediu sigur, protectiv și armonios pentru copiii vulnerabili și cei aflați în situații de risc. Totodată, au fost împărtășite și din lecțiile învățate în ceea ce privește colaborarea eficientă cu autoritățile și instituțiile relevante, precum și cu părinții și comunitatea locală. Au fost subliniate importanța comunicării transparente și deschise, precum și a implicării tuturor părților interesate în procesul de gestionare a centrului de plasament pentru copii.

Acest schimb de experiență este extrem de valoros și ne oferă noi perspective și idei pe care le vom implementa pe viitor.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Fundația de Binefacere Caritas Moldova. Credem că acest tip de colaborare și schimb de cunoștințe este esențial pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite copiilor aflați în situații de risc și familiilor lor.