Noutăți

Locuința asistată In Cammino: o casă pentru tinerii care au nevoie de ajutor

Riceard s-a născut într-o familie social vulnerabilă. Tatăl său nu s-a implicat niciodată în creșterea copilului, iar mama sa a fost nevoită să plece la muncă în Italia.

La vârsta de 10 ani, Riceard a fost diagnosticat cu Limfom Hodking. Această boală l-a împiedicat să finalizeze studiile generale, urmând doar 8 clase. În perioada de tratament, tânărul a suferit trei intervenții chirurgicale la Chișinău și București. Transplantul de celule stem, intervenție care a avut loc în România, a fost un succes, iar băiatul este acum la evidența medicilor și necesită investigații la fiecare jumătate de an.

Astăzi, Riceard face parte din Locuința asistată In Cammino, proiect social implementat de Fundația Regina Pacis, cu suportul financiar al Asociației RENOVABIS, care îi oferă băiatului un loc sigur și stabil în care să locuiască, precum și sprijin emoțional și îndrumare vocațională.

Începând cu luna septembrie, Riceard a fost încurajat să urmeze un curs gratuit de instruire profesională pentru meseria de bucătar, iar în timpul său liber muncește la o spălătorie auto. El este hotărât să lupte pentru a depăși obstacolele.

Credem că toți tinerii merită șansa de a avea un viitor mai bun, indiferent de circumstanțele în care s-au născut sau au crescut. Organizația noastră este aici pentru a-i ajuta pe acești tineri să-și atingă potențialul maxim.