Noutăți
Fundația Regina Pacis lansează un nou proiect multidisciplinar pentru reintegrarea minorilor aflați în conflict cu legea
Fundația Regina Pacis, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu sprijinul financiar al Asociației Renovabis din Germania, lansează implementarea unui nou proiect „Cadru multidisciplinar de reintegrare pentru minorii aflați în conflict cu legea”.
Inițiativa își propune dezvoltarea unui model operațional de intervenție orientat spre reintegrarea socială a minorilor aflați în detenție, prin servicii integrate de suport psihologic, instruire profesională și monitorizare post-eliberare.
Activitățile se adresează direct unui număr de peste 100 beneficiari: 60 de copii aflați în arest preventiv, 30 de minori condamnați, 20 de membri ai personalului penitenciar și 5 echipe multidisciplinare formate din specialiști în educație, asistență socială, sănătate și probațiune.
Obiectivul este ca, până în 2027, cel puțin 60% dintre tinerii incluși în proiect să își continue studiile, să se angajeze sau să se reintegreze activ în comunitate. Pentru atingerea acestui rezultat, proiectul prevede consiliere psihologică individuală și de grup, cursuri de calificare profesională cu certificarea competențelor dobândite, instruiri pentru dezvoltarea competențelor de viață independentă și măsuri de sprijin dedicate perioadei de după eliberare.
Pentru a asigura continuitatea intervențiilor, mecanismele de sprijin post-detenție vor fi consolidate prin activitatea echipelor multidisciplinare și prin colaborarea cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, facilitând accesul beneficiarilor la educație, programe de recalificare și locuri de muncă.
Totodată, 20 de angajați ai sistemului penitenciar vor participa la formări în domenii precum îngrijirea centrată pe traumă, gestionarea conflictelor și sprijinul pentru reintegrare, contribuind la uniformizarea practicilor instituționale și la creșterea capacității de lucru cu minorii.
Proiectul este implementat în baza unui acord de colaborare între Fundația Regina Pacis și Administrația Națională a Penitenciarelor și va contribui la instituirea unor mecanisme stabile și eficiente de reintegrare a minorilor din sistemul de justiție al Republicii Moldova.
Menționăm că, începând cu anul 2013, Fundația Regina Pacis sprijină copiii și tinerii aflați în detenție prin cursuri de instruire profesională, consiliere psihologică, dezvoltarea abilităților de comunicare și a deprinderilor de viață independentă, precum și prin acordarea de suport instituției de profil.