Noutăți

Dezvoltarea stimei de sine, a inteligenței emoționale și a abilităților sociale pentru beneficiarele InCammino

În perioada 22-23 octombrie 2022, în incinta Locuinței asistate InCammino, a avut loc cel de-al doilea modul de instruire, destinat beneficiarelor serviciului social, pe tematica dezvoltării stimei de sine, a inteligenței emoționale și a abilităților sociale.

Trainingul a fost coordonat de psihologul Diana Simmons, formator cu experiență pe segmentul dat.

Agenda evenimentului a inclus subiecte precum: dezvoltarea capacității de identificare a propriilor emoții și gestionare a lor, dezvoltarea flexibilității mentale, Modelul ABC Cognitiv, Art terapie în patru pași, lucru individual, lucru în perechi și în echipă, jocuri și exerciții cu ajutorul cărora participanții au avut posibilitate să-și expună trăirile și reflecțiile.

„Instruirea a fost foarte interesantă și utilă, Doamna Diana știe cum să explice astfel încât să fie pe înțelesul tuturor. Am învățat lucruri noi pentru mine, de exemplu: stările și credințele iraționale, despre care nu am știut anterior și mă gândeam că sunt stări obișnuite, a menționat la finalul instruirii o participantă.

Trainingul a fost organizat în cadrul activităților de proiect „Social supported housing for young children in Chisinau, In Cammino“ (Locuințe cu sprijin social pentru tineri) implementat de Fundația Regina Pacis cu suportul financiar al Asociației Renovabis din Germania.