Noutăți

Fundația Regina Pacis a lansat un nou program de dezvoltare a abilităților de viață pentru tinerii din Penitenciarul nr. 10 Goian

13 tineri din cadrul Centrului de Detenție pentru Minori și Tineri (Penitenciarul nr. 10 Goian) au participat la prima sesiune de instruire a unui program de formare prin care își vor dezvolta abilități practice pentru viața independentă și reintegrarea în comunitate.

Sesiunea a fost organizată de Fundația Regina Pacis și a marcat, totodată, lansarea proiectului „Abilități de viață pentru tinerii aflați în conflict cu legea”, implementat cu sprijinul financiar acordat de Elveția.

Prima întâlnire a fost dedicată modulului „Comunicare și autoreprezentare”, unul dintre cele patru domenii de formare prevăzute de proiect, alături de educație financiară, managementul conflictelor și luarea responsabilă a deciziilor.

Tema primei sesiuni a fost „Cum comunic cu ceilalți”. Timp de patru ore, sub îndrumarea formatoarei Ana Barduc, tinerii au participat la exerciții practice de comunicare, ascultare activă și exprimare clară a mesajului. Au discutat despre felul în care vocea, ritmul, postura, gesturile și privirea influențează comunicarea și au exersat formularea întrebărilor de clarificare, reformularea mesajelor și verificarea modului în care acestea sunt înțelese de ceilalți. Totodată, participanții au vorbit și despre rolul emoțiilor în comunicare și despre felul în care acestea pot schimba atât modul în care transmitem un mesaj, cât și felul în care îl recepționăm.

„Ne dorim ca tinerii să exerseze lucruri pe care le pot folosi în viața de zi cu zi. Să poată comunica mai clar, să asculte, să își exprime punctul de vedere și să se prezinte mai bine în relația cu ceilalți. Sunt abilități importante și foarte necesare atât pentru perioada în care se află în detenție, cât și pentru revenirea lor în comunitate”, susține Natalia Cojocaru, coordonatoarea proiectului.

Sesiunea din 28 septembrie este prima dintr-o serie de activități prin care tinerii își vor dezvolta abilități practice pentru viața independentă. În perioada următoare, aceștia vor participa la noi sesiuni de formare și exerciții practice, axate pe situațiile pe care le pot întâlni în viața de zi cu zi și pe dezvoltarea unor competențe care să le faciliteze reintegrarea în comunitate.

Prin acest program, Fundația Regina Pacis continuă intervențiile dedicate tinerilor aflați în detenție, punând accent pe formarea unor abilități care să le fie utile în perioada de după eliberare.

Proiectul „Abilități de viață pentru tinerii aflați în conflict cu legea” este implementat de Fundația Regina Pacis, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova, cu sprijinul financiar acordat de Elveția.