Noutăți

Sesiuni de formare şi dezvoltare a personalității pentru fetele din cadrul serviciului InCammino al Fundației Regina Pacis

Beneficiarele serviciului social Locuința asistată InCammino sunt și anul acesta implicate în sesiuni de instruire pentru dezvoltarea personalității și fortificarea deprinderilor de viață.

Astfel, cele zece fete, care primesc asistență în cadrul proiectului InCammino, au participat, timp de 2 zile, la trainingul din seria de instruiri pe tematica „Trauma. Redefinește-ți povestea”. Modulul a fost dedicat descoperirii identității. Printre aspectele analizate au fost modalitățile de prezentare a propriei persoane, percepția emoțiilor la diferite etape și în diferite situații, exerciții de dezvoltare a stimei de sine, a inteligenței emoționale și a abilităților sociale.

Trainingul a fost moderat de psihologul Diana Simmons, care a pus accent pe întrebări menite să aducă participantele mai aproape de ele însăși: „Cine și cum sunt eu când îmi spun numele, când povestesc ceva cu entuziasm, când mă oglindesc în celălalt, când pictez ceea ce simt, când fac parte dintr-o echipă sau când îmi trimit o scrisoare mie însămi? „.

Tinerele participante s-au implicat activ în exercițiile desfășurate, pe care le-au considerat interesante și utile.

Avem responsabilitatea de a oferi tinerelor din program oportunități și platforme de comunicare/dezvoltare a abilităților necesare unei vieți independente. Ne bucurăm mult că fetele sunt deschise pentru învățare și sperăm că aceste sesiuni să le aducă încredere în forțele proprii” menționează Inga Platon, coordonatoarea Locuinței asistate InCammino.

Scopul acestor sesiuni este de a motiva și ajuta tinerele fete să-și dezvolte pe deplin deprinderile de viață și aptitudinile sociale astfel încât să fie pregătite, la finalul proiectului, pentru integrarea cu succes în societate.

Prin intermediul serviciului social Locuința asistată InCammino, Fundația Regina Pacis asigură cu loc de trai tinerii (fete și băieți), ce au vârsta cuprinsă între 18-21 ani, rămași fără suport și îngrijire părintească, cu scopul de a le oferi posibilitatea continuării studiilor și, în paralel, angajarea în câmpul muncii. Totodată, acest proiect, contribuie la dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor necesare unei vieţi independente, ce facilitează integrarea socio- economică şi profesională a acestora. Proiectul este implementat cu suportul financiar al Asociației Renovabis din Germania.