Noutăți
Fundația Regina Pacis anunță concurs pentru selectarea unei companii/auditor
Fundația Regina Pacis anunță concurs pentru selectarea unei companii/auditor care va efectua auditul financiar al proiectului „Emergency Response in Assisting Ukrainian Refugees and Third Country Nationals in Moldova”, care este implementat de către Fundația Regina Pacis în perioada iunie 2022 – septembrie 2022, finanțat de către Diakonie Katastrophenhilfe.
Fundația Regina Pacis este o organizație neguvernamentală, non profit, constituită la nivel naţional în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la data de 04 mai 2001).
Obiectul auditului
Scopul auditului proiectului este de a furniza dovada obiectivă a utilizării corecte a fondurilor puse la dispoziție proiectului și implementatorului. Auditul reprezintă expunerea opiniei asupra situației contabilității și a managementului financiar, asupra veridicității reflectării cheltuielilor în strictă concordanță cu contractul de grant. Auditul se va efectua în perioada 01 noiembrie-15 noiembrie 2022, cu prezentarea raportului final până la 28 noiembrie 2022.
Auditul financiar va fi efectuat conform standardelor internaționale de audit ISA 800, ISAE 3000 și trebuie să conțină opinia clar exprimată în formă scrisă.
Sarcini tehnice:
- Raportul de audit, verificat și semnat de auditorul responsabil va fi prezentat Fundației conform termenilor stabiliți;
- Raportul de audit trebuie să indice clar opinia generală de audit, detaliile privind metodologia de audit și scopul auditului;
- Asigurarea faptului că auditul a fost efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit și de către auditor calificat și licențiat;
- Raportul de audit va fi prezentat în 2 exemplare în limba engleză.
Scrisoarea către management:
Pe lângă raportul de audit, auditorul va pregăti o scrisoare în care va include concluzia de audit privind:
- Rezultatele controlului;
- Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (în ordinea priorităților);
- Concluzia auditorului privind auditul efectuat și acțiunile Fundației Regina Pacis ca rezultat al auditurilor precedente;
- Propuneri si recomandări pentru îmbunătățirea procedurilor interne ale Fundației Regina Pacis.
Conținutul ofertei:
- Denumirea ofertantului, telefon de contact, adresa electronică și prezentarea persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea proiectului (una din persoane sa fie auditor certificat);
- Descrierea companiei ofertante, a experienței în domeniu;
- Licența pentru activitatea de audit (copia);
- Oferta financiară, care să indice prețul serviciilor de audit, inclusiv TVA;
Criteriile de evaluare a ofertelor:
Examinarea ofertelor va fi efectuată de către comisia de evaluare în baza următoarelor criterii:
- Experiența în domeniu-companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;
- Calificarea echipei care va efectua auditul;
- Prețul serviciilor de audit;
- Imaginea și reputația companiei.
Ofertele urmează a fi transmise până la 20 octombrie 2022, ora 16:00, la adresa de email: fin.officer@reginapacis.org. Nici o ofertă nu poate fi modificată după termenul limită de recepționare a ofertelor. Ofertele care nu respectă condițiile din anunț și termenii de referință nu vor fi luate în considerație.
Decizia cu privire la concurs va fi luată până la 25 octombrie 2022.
Informații suplimentare pot fi obținute la: fin.officer@reginapacis.org
Mai multe detalii cu referire la audit, consultați Scrisoare de angajament.
Tel: +373 602 777 22