Noutăți

Minorii deținuți au susținut, în premieră, examenul pentru meseria de lăcătuș-electromontor la o școală din libertate

Zece tineri care se află în penitenciarul nr.10 din Goian au susținut, în premieră, examenul de absolvire pentru specialitatea lăcătuș-electromontor la o școală din libertate.

Timp de patru luni, minorii aflați în detenție au participat la un nou curs de formare profesională, pus la dispoziție de Fundația Regina Pacis. În cadrul orelor  teoretice și practice, tinerii și-au dat toată silința pentru a-și dezvolta abilitățile necesare și a obține calificarea pentru meseria de lăcătuș-electromontor.

Examenul de absolvire a fost susținut pentru prima dată, în afara penitenciarului, în incinta Școlii profesionale nr.7 din mun. Chișinău, deținuții fiind escortați pentru facilitarea accesului la ustensilele specializate.

Ilie Zabica, director Fundația Regina Pacis: „Fiecare experiență a minorilor din penitenciar ne bucură și ne motivează să continuăm să investim în procesul de educare și resocializare a acestora, mai ales că, tinerii se arată determinați să înceapă o nouă viață după eliberare”.

„Prin astfel de acțiuni ținem să transmitem un mesaj societății că acești tineri, care astăzi, își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul nr.10 din Goian se vor întoarce în societate bine instruiți, iar profesiile obținute în detenție le vor facilita reintegrarea viitoare în societate, în special pe piața muncii”, a menționat directorul ANP, Liuba Jignea-Suveica.

Cursurile au fost organizate în cadrul proiectului pilot „De noi depinde viitorul nostru-2!”, implementat de Fundația „Regina Pacis” în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, AO „Insula Speranțelor” și Școlile profesionale nr.7 și nr.11 din Chișinău, cu suportul financiar al Asociației „Renovabis” din Germania.