Istorii de success

Studiu de caz: Cu o diplomă de bucătar în buzunar, pot să visez!

Cătălin este un tânăr de 18 ani. Când era la libertate, începuse să studieze arta culinăriei. Îi plăcea foarte mult să gătească. Se vedea un bucătar cu nume. Își stabilise scopuri mărețe și planuri frumoase pentru viața ce urma. Dar, într-o zi, o faptă nesăbuită, îi șifonase cursul vieții. Fusese condamnat. Vedea cum tot ce își plănuise mai frumos se risipește. Se simțea neputincios în fața unei asemenea schimbări. Iar lumina din spatele gratiilor, era departe, foarte departe.

După o perioadă complicată de adaptare în penitenciar, a înțeles că viața nu s-a stopat. Poate în continuare să viseze, doar că, în tăcere. Ba mai mult, poate să-și continue studiile grație cursurilor de instruire profesională, organizate, în penitenciar, de Fundația Regina Pacis, cu suportul Asociației Renovabis din Germania. Fără a sta mult pe gânduri, a analizat minuțios oferta de programe, și cu multă bucurie a regăsit în listă ceea ce își dorea să devină în viață: profesia de bucătar.

Cătălin a fost un elev exemplar, a participat activ la toate lecțiile teoretice și practice, a depus efort să memorizeze toate informațiile pe care le primea de la profesorii competenți.

Acum, cu o diplomă de bucătar în buzunar, visele lui așteaptă să devină realitate. Se simte mai sigur pe sine, mândru și determinat să devină un bucătar iscusit. Pe lângă profesia de bucătar, Cătălin a mai învățat și meșteșugul frizeriei.

În viitorul de după gratii, diplomele obținute în penitenciar îi poate asigura șanse reale să se reintegreze mai ușor în societate, având acces astfel la mai multe profesii accesibile pe piața muncii.

Fundația Regina Pacis implementează, începând cu anul 2013, cu suportul financiar al Asociației Renovabis din Germania, programe de instruire vocațională pentru copiii și tinerii din Penitenciarul nr. 10 pentru minori din c. Goian. Cursurile respective au scopul de a facilita procesul de reintegrare în societate și de a le oferi tinerilor o șansă reală de a acces meserii calificate după eliberarea din penitenciar.