Viitorii frizeri şcoliţi în penitenciar

O nouă şansă, o nouă meserie – Fundaţia “Regina Pacis” oferă minorilor deţinuţi în Penitenciarul nr.10 GOIAN, în care se implementează, deja, al patrulea an consecutiv, proiectul “De noi depinde viitorul nostru!”. Unul din obiectivele specifice ale proiectului constă în instruirea profesională a minorilor deţinuţi la meseriile: “frizer”, “bucătar” şi “cizmar”.

Derularea cursurilor de calificare profesională în penitenciar urmăreşte creşterea competenţelor profesionale şi, ulterior, crearea de oportunităţi pe piaţa muncii pentru persoanele care execută o pedeapsă privată de libertate în penitenciar, facilitându-se, astfel, reintegrarea socială a acestora în comunitate / societate după eliberare.

Recent, Fundaţia “Regina Pacis” în comun cu AO “Insula Speranţelor”, a renovat şi a dotat sala de curs la standarde profesionale. Acest lucru, permite derularea activităţilor practice, la meseria “Frizer”, în condiţii similare cursurilor organizate în exteriorul instituţiilor penitenciare, în vederea creşterii şanselor la educaţie şi instruire de calitate.

În luna decembrie 2016,  a demarat un nou curs de instruire profesională a minorilor deţinuţi în penitenciar, la meseria de “frizer“,  în cadrul proiectului “De noi depinde viitorul nostru!”,  proiect finanţat de  către Asociaţia “RENOVABIS” şi implementat de Fundaţia “Regina Pacis”, în parteneriat cu AO “Insula Speranţelor”, Şcolile Profesionale nr. 2 şi nr.8 din Chişinău.

În prezent, 10 minori deţinuţi în penitenciar, urmează cursul de instruire profesională la meseria “Frizer”. Programul de formare profesională în domeniul menţionat asigură dobândirea competenţelor profesionale de “coafor în frizerie”. Competenţele dezvoltate şi evaluate sunt: realizarea îngrijirii părului, executarea coafării părului, executatea tunsorii de damă şi de bărbaţi, modelarea coafurii pe păr lung, aplicarea normelor de igienă a locului de muncă şi a igienei personale etc. De asemenea, cursanţii exersează şi alte competenţe: comunicative (de comunicare cu colegii şi clienţii, de evitare a conflictelor, de comportare în stare de stres) şi de integrare profesională.

La finalizarea cursului de instruire profesională se va realiza verificarea dobândirii competenţelor profesionale de “Frizer” (în frizerie) şi, respectiv, minorii deţinuţi în penitenciar, vor primi Certificat de calificare “Frizer” (în frizerie) recunoscut de către Ministerul Educaţiei.