SOLDAȚII PATRIEI INEXISTENTE

“Sunt un om fără speranţă, asemenea unui câine abandonat, care a fost devotat stăpânului şi apreciat  prin grijă atâta timp cât a fost în putere, însă la bătrâneţe, dus şi abandonat la o margine de pădure doar pentru a scăpa de  această povară”.

,,…mă numesc Grigore Ivanov, la 61 de ani am ajuns să fiu beneficiarul Cantinei Sociale ,,Papa Francisc” de 3 ani de zile. Am hotărât să îmi încep astfel scrisoarea, pentru a vorbi în primul rând despre rănile mele interioare, care nu se cicatrizează o dată cu trecerea timpului, răni care îmi macină fiecare zi a bătrâneții mele. Să nu crede-ţi că vreau să cerşesc milă, compasiune,sau să va plictisesc, vreau doar sa-mi spun ,,off-ul” vieții mele.

Am crescut într-o familie în care toţi ştiau ce înseamnă munca adevărată, mama a fost vânzătoare, iar tata şef de depozit. La Taraclia, am absolvit şcoala medie de cultură generală, apoi Şcoala Profesională Tehnică, după care am fost înrolat în armata sovietică. După ce mi-am îndeplinit datoria de soldat, in 1974, am fost admis la Institutul Tehnic de Stat, pe care l-am absolvit cu succes peste 5 ani. Am fost angajat în Chişinău, mi-am creat o familie, devenind tată a doi copii extraordinari. Viaţa părea să fie ceea pe care mi-o dorisem întotdeauna, însă nici în coşmaruri nu visam ceea ce de fapt mă aștepta.

În anul 1980, mi s-a propus să plec în Afganistan, ”pentru a acorda ajutor acestui popor”. Astfel, ca un cetăţean devotat, care nu refuză solicitările oficiale din partea autorităţilor, am acceptat, şi am fost pregătit pentru a fi înrolat în „Garda Regală” a Afganistanului.  Ajunşi la datorie, am fost duşi în mijlocul focarului, lăsaţi in câmp deschis, realizând doar în acel moment că, de fapt, am fost păcăliţi, şi că viaţa noastră nu conta nimic pentru autorităţile de la Chişinău. Timp de 8 ani, am participat la multe operaţiuni militare speciale, riscând cu propria viaţă pentru binele altui popor. Acest coşmar, a luat sfârşit doar când am fost grav rănit. Adus acasă, am fost internat in Spitalul Militar, am primit grupa a 2-a de invaliditate, şi am fost  lipsit de dreptul de a fi angajat in câmpul muncii. In pofida proastelor noutăţi despre sănătatea mea, eram totuşi liniştit, pentru ca în aceşti 8 ani de calvar, am reuşit să strâng 30 mii de ruble, fiind sigur ca vor fi suficienţi pentru a-mi pune copii pe picioare. Însă, a urmat o altă lovitură, ”peste noapte” rubla s-a devalorizat, şi am rămas din toata averea doar cu 30 de lei. Peste o perioada, soţia nesuportând sărăcia, şi judecându-mi mereu decizia de a sluji Statului, a luat copii si m-a părăsit. Astfel, am rămas singur, cu nopţile mele de coşmar, boală şi sărăcie.

Am o pensie de 1050 lei şi la fel ca alţi beneficiari ai cantinei, reuşesc să-mi procur doar o mică parte din medicamentele necesare, şi să achit careva facturi. Însă mâncarea pe care o primesc zilnic, la Cantina Socială ,,Papa Francisc”, mă ajută să supraviețuiesc acestor vremuri grele. Felul întâi îl mănânc la amiază, felul doi primit, îl las la cina, iar la mic dejun mănânc ceea ce mi-a rămas din pâinea de la prânz şi cină. Dar sunt şi fericit, pentru că în cadrul Centrului de Comunicare a Cantinei Sociale ,,Papa Francisc”,  am legat prietenii frumoase şi adevărate cu alţi nevoiaşi care apreciază eforturile si meritele acestei cantine, care pentru noi este necesară la fel ca și aerul pe care îl respirăm zilnic…”