Seminar privind dezvoltarea potențialului creativ al copilului

Centrul Social ”Regina Pacis” din Vărvăreuca, raionul Florești, a găzduit în perioada 15-16 iulie 2018, seminarul „Sprijinirea dezvoltării potențialului creativ al copilului”, cu participarea mai multor părinți, profesori și asistenți sociali din cadrul Programului Regional DARE din localitățile Ștefănești, Roșietici, Vărvăreuca și Florești.

Evenimentul a fost organizat de Fundația “Regina Pacis”, în cadrul Programului Regional DARE, proiectul Educație și inovare socială în Ucraina, Republica Moldova și România pentru „O viață mai bună copiilor noștri”, cu sprijinul financiar oferit de Caritas Austria.

Seminarul, susținut de Mariana Siniușco, psiholog și trainer din Ucraina, a avut drept scop asistarea participanților la dezvoltarea competențelor parentale de bază, necesare pentru dezvoltarea creativității la copii.

În acest sens, au fost abordate subiecte referitoare la influența creativității asupra viitorului copilului și a capacității acestuia de a-și alege propria cale în viață; tradițiile familiale și dezvoltarea potențialului creativ al copilului; jocurile libere și posibilitățile oferite de acestea pentru descoperirea potențialului creativ al copilului; alegerea jucăriilor și a materialelor necesare pentru desfășurarea acțiunilor creative; jocurile de masă și de cuvinte care contribuie la dezvoltarea creativității copiilor; atragerea copiilor în activități de lectură și rolul cărții în dezvoltarea fanteziei și a imaginației creative a copilului.

Pe durata seminarului, cei cca 30 de participanți s-au familiarizat cu modalitățile principale de valorificare a creativității copilului, importanța acestora și au învățat tehnici simple și jocuri care pot contribui la dezvoltarea creativității copiilor.

      

    

Leave a Reply