Proiectul „De noi depinde viitorul nostru” MOL020173A

 

Context:

Fundația „Regina Pacis” contunuă implementarea Proiectului „De noi depinde viitorul nostru!” MOL020173A din 25.10.2013, cu privire la formarea profesională a minorilor deţinuţi în Penitenciarul nr.10 GOIAN, raionul Criuleni, finanțat de Asociația RENOVABIS, Germania.  Proiectul „De noi depinde viitorul nostru!”

 

Scopul: Proiectul va contribui la îmbunătățirea accesului la instruire și formare profesională  de calitate a 78 de minori și tineri aflați în detenție și va facilita la realizarea schimbului de experiență în Germania și formare continuă pentru 60 de angajați ai Penitenciarului nr.10 GOIAN.

 

Obiective

  1. Îmbunătățirea procesului de reeducare a minorilor deținuți în Penitenciarul n.10 GOIAN:

a.1. Crearea cursului de frizeri, cu durata de 3 luni, pentru minorii și tinerii deținuți în Penitenciarul n.10 GOIAN;

a.2. Crearea cursului de bucătar, cu durata de 6 luni, pentru minorii și tinerii deținuți ai acestui penitenciar;

a.3. Crearea cursului de cizmar, cu durata de 3 luni, pentru minorii și tinerii deținuți în Penitenciarul nr.10 GOIAN.

 

  1. Preluarea practicilor de re-educare a minorilor în detenție din instituții similare europene și în special din Germania (JVA Adelsheim):

b.2 Organizarea unei vizite de lucru pentru un grup de angajați ai Penitenciarului n.10 ”GOIAN” în Germania, în scopul familiarizării cu sistemul penitenciar german, în special, cu procesul de organizare și desfășurare a instruirii și formării profesionale a deținuților din penitenciarul JVA Adelsheim și filialele acestuia din Baden-Wurttemberg.

 

Rezultatele obţinute:

  • instruirea şi formarea profesională a minorilor deţinuţi în următoarele domenii: frizeri – 13 persoane, bucătari , categoria a III-a – 19 persoane şi cizmari, categoria a III-a – 10  persoane, total – 39 de persoane;
  • certificarea cu Certificate / Diplome de Calificare a minorilor deţinuţi, absolvenţi ai cursurilor de formare profesională după cum urmează – 19 bucătari, categoria a III,  13  frizeri şi 10 cizmari, categoria a III,  total – 19;

 

Impactul Proiectului:

Acest eveniment a dat un impuls spre activizarea colaborării între structurile de stat şi societatea civilă din ţară, iar aprobarea de către Departamentul Instituţii Penitenciare implementarea acestui proiect pilot cu privire la formarea profesională a minorilor deţinuţi va îmbunătăţi cooperarea acestora cu statul şi sectorul privat.

 

Proiectul „De noi depinde viitorul nostru” se desfăşoară în Penitenciarul nr.10 pentru minori din Goian, raionul Criuleni în parteneriat cu Departamentul Instituţii Penitenciare, Penitenciarul nr.10 GOIAN cu suportul financiar al Asociaţiei RENOVABIS din Germania.