Lacrimi de recunoștință

A avut nenorocul să aibă o viaţă zbuciumată cu multe greutăţi şi ghinioane şi nici acum nu se poate bucura de o bătrâneţe liniştită, este vorba de doamna Maria Zatic care de mai bine de 2 ani beneficiază de prânzurile calde oferite de Cantina Socială “Papa Francisc”.

Fiind o tânără de doar 18 ani şi muncind în colhozul din satul natal Corjevo, raionul Criuleni a fost victima unui accident de muncă – căzuse sub remorca unui tractor şi rămăsese fără un picior. În doar o singură clipă viaţa acesteia a fost dată peste cap – soţul cu care recent se căsătorise o părăseşte fără să-i pese că tânăra era deja însărcinată. Doamna Maria a rămas invalidă, fără vreun sprijin şi cu un copil în braţe. I-a fost foarte greu să treacă peste această nenorocire, însă doamna Maria nu s-a resemnat cu tragedia sa de viaţă datorită puternicii dorinţe materne de aşi pune pe picioare copilul, adunându-şi ultimele forţe s-a angajat în calitate de croitoreasă,  muncind astfel 27 de ani.

 

 

Acum, la vârsta de 73 de ani, doamna Maria primeşte o pensie de 1265 de lei, bani care îi ajung doar pentru achitarea facturilor şi procurarea medicamentelor, pentru alte necesităţi apelează la ajutorul rudelor şi la serviciile Cantinei Sociale „Papa Fracisc” .  Doamna Maria ar fi trebuit să aibă o pensie mai mare, însă gradul I de invaliditate care îi fusese atribuit în urma accidentului, în urmă cu 8 ani a fost modificat în gradul II de invaliditate, iar pentru a contesta această decizie ar fi trebuit  să suporte cheltuieli de judecată pe care nu şi le poate permite.

Femeia nu are locuinţă proprie, locuieşte într-un apartament,  închiriat de rude, care se află la o distanţă mare de Cantină căci costă mai puţin, cu toate acestea nu renunţă nici pentru o zi la serviciile Cantinei Sociale. În zilele cu ploaie sau gheţuş  roagă pe cineva din beneficiarii Cantinei să o ajute, aceştia ducându-i prânzul acasă pentru că au învăţat să se ajute între ei, dat fiind faptul că fiecare din ei are în spate povestea sa de viaţă.

Doamna Maria mereu ne mulţumeşte cu lacrimi în ochi, pentru că nu ştie cum s-ar fi isprăvit fără acest mic dar vital, ajutor zilnic al Cantinei, spune că  prânzul  şi pâinea pe care le primeşte le împarte astfel încât să-i  ajungă pentru toată ziua şi să-i rămână şi pentru  zilele de sâmbătă şi duminică, căci nu are suficienţi bani pentru a procura alte produse alimentare, dar şi din cauza că îi este foarte greu să stea  într-un picior şi să gătească.