Copiii din Centrul de Plasament al Fundației Regina Pacis pledează pentru reducerea consumului de plastic

Copiii din cadrul Centrului de Plasament al Fundației Regina Pacis și-au propus, vara aceasta, să adopte un mod de viață mai ecologic și au învățat cum să reducă consumul de plastic în viața zilnică. Provocarea, deloc ușoară, a fost inspirată din mesajul campaniei mondiale “Iulie fără plastic“ (Free July 2019), care îndeamnă oamenii, an de an, să pledeze pentru o lume fără deșeuri din plastic. 

Astfel, pe parcursul a două luni de zile – iulie și august, atât copiii, cât și colectivul Centrului de Plasament Regina Pacis au desfășurat o serie de activități informative și ecologice. În primul rând, copiii au renunțat la sticle de plastic, iar, ca alternativă, fiecare copil este îndemnat să folosească sticlele reutilizabile. Totodată, săpunul din flacon a fost înlocuit cu săpunul solid, iar în locul pungilor din plastic se preferă utilizarea pungilor confecționate din material. O altă activitate interesantă a fost excursia organizată la piața de produse second hand, unde copii au înțeles că hainele uzate, pot avea a doua șansă.

Activitățile orientate pe reducerea consumului de plastic nu s-au terminat aici. Dorința de a promova în continuare un mod de viață mai sănătos ne-a determinat să legăm un parteneriat cu Centrul sportiv-distractiv pentru copii și părinți Panda Kids. Prin urmare, săptămâna trecută, copiii din cadrul Centrului de Plasament Regina Pacis au organizat un eveniment informativ pe tema reducerii consumului de plastic, iar reprezentanții localului au aderat la inițiativa globală de a renunța la tacâmurile din plastic, folosite în timpul sărbătorilor festive. 

Sorina Grejdeanu, educator CPC: Noi credem că inițiativa “Iulie fără plastic“a prins viață. În aceste două luni de campanie, provocarea în care ne-am lansat a devenit un nou stil de viață pentru întregul Centru de plasament al Fundației Regina Pacis și ne bucurăm că reușim să contribuim cumva la reducerea consumului de deșeuri.

Campania  “Iulie fără plastic“ a fost lansată pentru prima dată în Australia, în anul 2011, de Fundația Plastic Free, iar, în prezent inițiativa are milioane de susținători în întreaga lume.

1 Response

Leave a Reply