Campania de Crăciun „Încălzeşte o inimă!”

 

Tradiţional, luna decembrie este considerată luna surprizelor, a cadourilor. Este perioada, când de la mic la mare aşteaptăm cu nerăbdare Sărbătorile de Iarnă, deoarece cu siguranţă Moș Crăciun ne va aduce în dar cadourile multaşteptate. Însă, din păcate, sunt şi persoane singure.

Din dorinţa de a umple golurile din viaţa zdruncinată, plină de nejunsuri, sărăcie şi mizerie ale bătrânilor singuratici, ale persoanelor nevoiaşe, Fundaţia „Regina Pacis”,  al treilea an consecutiv, în perioada 22 – 23 decembrie 2017, desfăşoară Campania  „ÎNCĂLZEȘTE O INIMĂ!”.

 

 

Anul acesta Campania „ÎNCĂLZEŞTE O INIMĂ!” s-a desfăşurat în 12 magazine, în reţeaua de magazine, FOURSHETE, LINELLA, SUPERMARCHET NR.1, METRO 1 şi 2 din Chişinău.

Scopul Campaniei: colectarea produselor alimentare pentru beneficiarii Cantinei  Sociale  „Regina  Pacis”  din  Chișinău,  str.  Avram  Iancu  17.  În cadrul Cantinei Sociale,  zilnic,  se alimentează gratuit peste 150 de bătrâni săraci din municipiu.

 

Întru realuzarea acestui scop ne-au ajutat peste 170 de voluntari receptivi cu inima mare, care s-au implicat şi au participat foarte activ la colectarea produseleor alimentare pentru a „încălzi o inimă” în seara de Crăciun a acelor persoane mai triste decât noi.

 

De asemenea, oamenii simpli şi generoşi, care au făcut în aceste zilele cumpărături, au contribuit la fericirea unui bătrân singur, au oferit un strop de bucurie în viaţa celor necăjiţi…, prin procurarea produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, care au fost lăsate în coșurile special amenajate la intrarea în magazinele partenere. Gestul umanitar a fost perceput cu mare bucurie de către aceşti bătrâni singuratici, atunci când primeau pachetul cu daruri, colectate în cadrul Campaniei „Încălzeşte o inimă!”, iar lacrimile de bucurie din ochii lor au redat BUCURIA Sărbătorilor de Iarnă!

 

Rezultatul desfășurării Campaniei: 12 tone de produse colectate, care vor fi utilizate la producerea a circa 45.000 prânzuri în cadrul Cantinei Sociale din Chișinău, str. Avram Iancu 17 dar și vor fi folosite pentru pregătirea și distribuirea a sute de pachete cu produse alimentare.

 

Fundaţia „Regina Pacis” aduce sincere mulţumiri tuturor celor care nu au fost indiferenţi, s-au implicat şi au contribuit foarte activ la realizarea  acestei  iniţiative  nobile  şi  absolut necesare bătrânilor săraci şi altor persoane nevoiaşe. Sincere mulţumiri partenerilor noştri FOURSHETE, LINELLA, SUPERMARCHET NR.1, METRO 1 şi 2, Consiliul Municipal de Tineret Chişinău, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Liceul Academiei de Ştiinţe, studenților ULIM și Universității Pedagogice și tuturor celor care sau implicat.