BIROUL ASISTENŢĂ LA DISTANŢĂ

Începând cu martie 2003, Fundaţia Regina Pacis a înfiinţat şi lansat Biroul Asistenţă la Distanţă. Este un proiect de susţinere şi acordare a suportului copiilor aflaţi în dificultate şi familiilor acestora.

Iniţial, numărul beneficiarilor era de aproximativ 45 de copii, care provin din familii social vulnerabile. În prezent numărul lor a crescut cu până la 85 copii, cu vârsta cuprinsă de la ”0” până la ”18” ani. Majoritatea beneficiarilor sunt din municipiul Chişinău, raioanele Hânceşti, Leova, Floreşti, Orhei, Criuleni, Cricova, Vadul-lui-Vodă.

Periodic, copiii sunt vizitaţi de către colaboratorii Fundaţiei Regina Pacis. În timpul vizitei ei primesc produse alimentare, produse igienice, haine, rechizite şcolare, jucării pentru cei mai mici. Pentru asigurarea procesului educaţional a copiilor ce provin din familii nevoiaşe, sunt achitate cheltuielile lunare pentru grădiniţă şi şcoală.

Toate acestea nu se rezumă doar în acordarea ajutorului umanitar. Copiii aşteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu asistenţii de proiect. Ei duc lipsă de comunicare, de a fi ascultaţi, încurajaţi şi de a primi răspunsuri la întrebările care îi frământă. Astfel, ei devin mai siguri pe sine, hotărâţi, optimişti, gândesc pozitiv atât despre sine, cât şi despre cei din jur. În perioada de vară, împreună cu voluntarii din Italia sunt organizate diferite activităţi, jocuri interactive, distracţii pentru copii (care cu nerăbdare aşteaptă odhina în tabarele de vară).

Obiectivul major al Proiectului Asistenţă la Distanţă este menţinerea copilului în familia sa biologică prin susţinerea materială a familiei, asigurarea continuării studiilor, asistenţă psiho-socială, activitatea de animaţie şi agregare, formarea profesională. Până la momentul actual, de asistenţă la distanţă au beneficiat şi continuă să beneficieze peste 350 copii din grupul de risc.

Persoanele care doresc să susţină la distanţă un copil sau o familie, sunt rugaţi să ne contacteze la adresa: fondazione@reginapacis.org

 

Fundaţia Regina Pacis
str. Sfatul Ţării 17/32
mun. Chişinău, MD 2012