Viitorul lor, depinde și de noi!

Viitorul depinde de fiecare în parte

26 minori deținuți în Penitenciarul nr.10 Goian, beneficiari ai proiectului „De noi depinde viitorul nostru!”, finanțat de Asociația RENOVABIS din Germania, urmează cursuri de instruire profesională. Unul din obiectivele specifice ale proiectului constă în furnizarea de programe de instruire pentru obţinerea competențelor profesionale de către minorii deţinuţi prin utilizarea programelor moderne şi inovative de formare profesională. În realizarea acestui obiectiv au fost organizate cursuri de calificare a persoanelor private de libertate şi certificarea acetora la următoarele meserii: cizmar, cofetar și operator IT.

Unui grup de minori deținuți în Penitenciarul nr.10 Goian, pentru prima dată, li s-a oferit șansa  să urmeze un curs nou de operator IT. Durata cursului este de 2 luni. Orele se desfășoară într-un atelier de informatică dotat la standarde moderne cu mobilier, echipamente şi accesorii IT.  În cadrul orelor, profesorul utilizează un program flexibil  de învățare, astfel îi va reuși să ofere o introducere completă în lumea calculatoarelor, conferind abilitățile de bază de utilizare a calculatorului. În urma absolvirii acestui curs, după eliberare din detenție, minorii vor putea utiliza și accesa calculatorul pentru a obține informație cu privire la angajarea în câmpul muncii, de asemenea vor avea acces la o societate informațională.

Un alt curs nou pe care îl urmează, în prezent, minorii deţinuţi, de altfel, fiind şi cel mai solicitat de ei, este de cofetar, de fapt acesta fiind o continuitate a cursului de bucătar. Arta cofetăriei, minorii o învață de la dna Georgeta, care, zilnic, le propune noi şi noi rețete din această artă. La orele practice, minorii învață tainele dulciurilor, cum să prepare torte pentru diferite sărbători, diverse copturi, după care savurează din plin, deoarece ei înșiși sunt cei care apreciază finalitatea, prin degustare şi, chiar mâncând pe săturate împreună cu semenii lor din penitenciar.

Ce ţine meseria de cizmar, pe parcursul a 4 ani minorii deţinuţi, au avut posibilitatea să studieze şi să obţină această calificare. Minorii cu plăcere însușesc această meserie, deoarece după eliberare au toate șansele să-și deschidă o mică afacere, bunăoară chiar în satul natal, deoarece în mediul rural această calificare este foarte necesară pentru deservirea populaţiei. De asemenea, în perioada aflării în penitenciar ei singuri își repară încățămintea, atât a lor, cât și a rudelor.

Minorii cursanţi sunt foarte emoţionaţi si de abia aşteaptă să parcurgă întregul curs, astfel încât la sfârşitul orelor de teorie şi practică să devină adevăraţi profesionişti în meseria pe care o vor absolvi. De asemenea, aceştia au specificat faptul că există o îmbinare armonioasă a orelor de teorie cu cele de practică, cursurile fiind interactive, iar profesorii reusesc să capteze atenţia minorilor cursanţi, predând într-o manieră profesionistă si modernă.

Cursurile de calificare se vor finaliza cu examene de absolvire pentru fiecare meserie şi certificate de calificare profesională în domenile respective, cu recunoaştere naţională.